Cristi Balaj, atac la Burleanu și FRF: „Cum să-ți asumi public merite pe care nu le ai? Este jignitor!” De la ce a pornit scandalul

Cristi Balaj, atac la Burleanu și FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Guvernul a adoptat modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin Ordonanță de Urgență, cu scopul de a reglementa, în  clar, finanțarea activităților sportive de către administrația publică locală. Sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, în care va fi stipulată valoarea drepturilor bănești aferente activității sportive prestate de către sportivul de performanță sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalitățile și termenele de plată.

Cristi Balaj, care a fost consilierul ministrului Tineretului și Sportului, i-a atacat pe cei de la Federația Română de Fotbal care și-au asumat meritele pentru Ordonața de Urgență. Fostul arbitru se consideră jignit de atitudinea FRF și afirmă că oamenii din Federație nu au participat în niciun fel la redactarea acestui act normativ.

Comunicatul postat de Cristian Balaj pe contul său oficial de Facebook:

„CUM SA-TI ASUMI PUBLIC MERITE PE CARE NU LE AI?

Sunt bucuros sa subliniez ca Guvernul Grindeanu a emis Ordonanta de Urgenta prin care hotaraste ca „Autoritățile administrației publice locale pot aloca sume pentru finanțarea activității sportive în limita a maxim 5% din bugetul aprobat”.

Sunt mandru ca ministrul Tineretului si Sportului Marius Dunca, al carui consilier sunt, a reusit impreuna cu Guvernul Sorin Grindeanu sa vina cu o solutie asteptata de ani de zile de intreg sportul romanesc.

Constat insa cu amaraciune si mirare cum oameni care nu au avut nicio contributie la constructia si promovarea acestei Ordonante de Urgenta isi asuma proiecte ce nu le apartin.

Ca sa fiu mai exact, cei de la Federatia Romana de Fotbal isi insusesc incorect merite, le place sa epateze si sa iasa in prim-plan asumandu-si proiecte pe care le fac altii.

Conform frf.ro, federalii lui Burleanu isi asuma meritele pentru aceasta ordonanta, mentionand ca ei sunt initiatorii acestui demers.

In calitate de consilier al Ministrului Tineretului si Sportului, Marius Dunca, ma simt nevoit sa constat ca este jignitor din partea Federatiei sa-si insuseasca acest merit, pentru ca Ordonanta, asteptata de ani de zile, a fost initiata de Guvenrul Grindeanu, dupa o consultare directa pe care actualul guvern a avut-o cu primarii din Romania in cadrul Adunarilor Generale ale Comunelor, Oraselor si Municipiilor din martie si aprilie.
Ministerul Tineretului si Sportului a inceput sa construiasca aceasta Ordonanta, la solicitarea celor care investesc sau doresc sa investeasca in sport.

Foarte multe federatii, cluburi sau asociatii au facut solicitari – diferite una de alta – dar cu aceeasi esenta. Federatia Romana de Fotbal nu a contat decisiv in aceasta ecuatie si nu a participat la constructia acestei Ordonante. Faptul ca isi asuma merite depline este jignitor fata de colegii mei de la MTS alaturi de care s-a lucrat la acest proiect si fata de celelalte ministere care si-au dat avize.

Ne-am hazarda daca ne-am pune la incercare imaginatia si sa credem ca o federatie care nu este in stare nici macar sa-si clarifice ROAF-ul (se pare ca vom avea din nou nevoie de TAS pentru a stabili campioana Romaniei) – a avut un rol determinant sau ca a fost initiatorul acestei legi.

Federatia a remis un document pe vremea doamnei ministru Gabriela Szabo, dar probabil ca acea hartie zace alaturi de propunerea Federatiei Romane de Fotbal prin care solicita ca Federatiile sa hotarasca daca Asociatiile Judetene au drept de vot in Adunarea Generala. Chiar daca federalii lui Burleanu spun ca acea propunere a venit de la Federatia de yachting, eu sunt in posesia dovezii care arata exact opusul.

Nu cred ca prim-ministrul Grindeanu sau ministrul Tineretului si Sportului Marius Dunca, initiatorii acestei Ordonante, aveau nevoie de laudele Federatiei, atata timp cat intentia lor a fost de a crea conditii optime in sport, nu sa fie periati de federali.

Asa cum am promis cand am acceptat functia de consilier al Ministrului Tineretului si Sportului, Marius Dunca, sunt mandru ca pot ajuta sportul oferindu-i inapoi o parte din ce mi-a dat de-a lungul carierei mele.”

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×